miercuri, 28 septembrie 2011

Goldman Sachs conduce lumea

In direct la BBC, un trader avertizeaza ca, colapsul economic este foarte aproape, ca vorbele politicienilor ce promit sa ia masuri nu fac nici o ceapa degerata, caci nu guvernele conduc lumea, ci Goldman Sachs.

Traderii si hedge fund-urile speculeaza, si nu sunt interesati din ce fac bani, ori ca o tara sau alta intra in faliment , ori ca oamenii isi pierd economiile de o viata. Nu sunt interesati de promisiunile facute populatiei de catre politcieni de a iesi din criza. Misiunea lor e sa faca bani.
De asemenea, ca orice depresiune e o oportunitate de a face bani, asa cum si el se roaga in fiecare seara sa se declanseze colapsul pentru a face avere. Cinic, dar aparent sincer baiatul.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

CIA a infiintat Google



"Google este interconectat cu Guvernul SUA si are relatii cu CIA", sustine Steve Rambam, fondator si CEO al agentiei internationale de detectivi Pallorium.


Iar Robert David Steele, un fost agent CIA,  a declarat  in cadrul unui show televizat, ca "Google a luat bani de la CIA pentru lansare si dezvoltare", potrivit Prison Planet. Afirmatiile lui Steel sunt numai unele dintre cele facute de diferiti oameni aflati in legatura cu Google sau cu CIA, in decursul anilor. 

Anul trecut, Google si CIA au investit impreuna cate 10 milioane de dolari intr-o companie care sa monitorizeze internetul in timp real, informatia urmand sa fie folosita pentru prezicerea viitorului, anunta, in 2010, ABC.

Google este intim interconectat cu guvernul SUA. Google are, de fapt, relatii cu CIA, are o relatie apropiata cu NASA, Google are intrare accesibila numai serviciilor secrete. Nu spun ca e ceva rau, dar oamenii ar trebui sa fie constienti de acest lucru", incheie Rambam.

Locatia, preferintele personale, religia, orientarea sexuala, preferintele politice, prieteni, familie, carti citite, toate acestea sunt informatii folositoare pentru serviciile secrete, sunt o fereastra catre sufletul vostru. Toate acestea le puneti singuri la dispozitie. Si, desigur, sa nu uitam despre Sfantul Graal al investigatiei - locatia si fotografiile. Voi raportati mereu locatia in care va aflati si postati fotografii", a declarat, pentru Russia Today, Steve Rambam.


"Serviciile secrete specializate in infractiuni cibernetice sunt suficient de inteligente incat sa puna unul dintre serviciile lor tehnice sa intre pe Internet si sa se uite pe pagina ta de Facebook, pe fluxul de Twitter, pe fluxul de YouTube.

sursa

Grecia, reteta genocidului financiar

Amanunte mai putin stiute desprea realitatile din Grecia, mult diferite fata de placa stricata care ni se repeta la TV si in toata mass-media, o mass-medie ce repeta cu un mimetism gretos ce i se canta la ureche de catre  "creatorii de realitati".

Acuma, e adevarat ca ce veti citi mai departe, in majoritate , sunt aspecte pe care poporul roman le cunoaste de 21 ani,  insa nu te-ai fi asteptat de la tara veche membra a UE, care a aderat la Euro, si care altadata era o destinatie ravnita pentru multi. Asadar, asasinii economici din institutiile financiare globale au ridicat miza, si acum , dupa ce s-au infruptat la greu din coloniiile lumii a treia, printre care si Romania, a trecut si la state ce altadata pareau ferite.


Un avocat vienez care locuieşte la Atena le-a observat viaţa cotidiană.


De 16 luni, de când mi-am cumpărat o locuinţă în Atena, trăiesc situaţia dramatică la faţa locului. Se spune că programele de austeritate n-au efect pentru că volumul de taxe colectate scade. Voinţa de a economisi a grecilor este pusă sub semnul întrebării. Ce surpriză! Iată câteva fapte:

•    Reduceri de salarii şi pensii de până la 30%
•    Scăderea salariului minim la 600 de euro
•    Scumpiri drastice (Ulei+100%, Benzină+100%, curent, încălzire, gaz, transport public+50%) în ultimele 15 luni.
•    O treime din cele 165 000 de companii de servicii s-au închis, o treime nu mai poate plăti salariile angajaţilor. De nşpe mii de ori vezi în Atena semnul galben cu scris roşu "Enoikiazetai”- "De închiriat”.
•    În această stare de mizerie, consumul s-a redus dramatic – economia greacă a fost întotdeauna puternic orientată către consum. Familiile în care ambii soţi sunt salariaţi, care înainte câştigau 4 000 de euro ca venit familial total, au acum parte doar de două ori 400 de euro ca ajutor de şomaj, şi acesta plătit cu o întârziere de mai multe luni.

•  Angajaţi la stat sau ai unor companii apropiate de stat, precum Olympic Airlines sau spitale, nu mai primesc de luni de zile niciun salariu şi sunt amânaţi pentru octombrie sau pentru "anul viitor”.  Recordul l-a stabilit Ministerul Cultelor care n-a dat niciun ban timp de 22 de luni angajaţilor care au lucrat pe Acropole. Atunci când aceştia au ocupat Acropolele într-o manifestaţie (paşnică!), au fost răsplătiţi din plin, dar cu gaze lacrimogene.
•    Tranşele de miliarde alocate de UE pentru Grecia se întorc în proporţie de 97% înapoi în UE la bănci pentru amortizarea ratelor şi noilor dobânzi. Astfel problema este transferată pe furiş asupra contribuabililor europeni.  Până la crah, băncile mai încasează puternic dobânzi, în dauna contribuabililor. Din acest motiv nu mai există bani pentru reforme structurale.
•    Sunt inventate noi taxe, de exemplu pentru a face un denunţ la poliţie, trebuie să plăteşti 150 de euro. Victima trebuie să plătească pentru ca denunţul ei să fie acceptat. Pe de altă parte poliţiştii plătesc din propriul buzunar costurile pentru benzina maşinilor de poliţie.
•    O nouă taxă pe proprietăţile imobiliare este introdusă pentru locuinţe şi urmează să fie plătită odată cu factura la curent. Cine nu o plăteşte nu mai primeşte nici curent.
•    În sistemul public de învăţământ nu mai există manuale de luni de zile pentru că statul datorează editurilor sume uriaşe iar acestea refuză să mai furnizeze cărţile. Acum elevii primesc CD-uri – părinţii trebuie să le cumpere laptop -  pentru a putea ţine cursurile. Este însă total neclar cum vor fi acoperite costurile de încălzire pentru şcoli, mai ales pentru cele din nord.
•    Se pregăteşte un val masiv de emigrări. Deja se înfiinţează firme specializate în consilierea pentru emigrare. Tineretul nu-şi mai vede niciun viitor în Grecia. Proporţia tinerilor universitari şomeri este de până la 40%  şi şomajul general de până la 30% în rândul tinerilor. Cei care mai au job sunt plătiţi în parte foarte prost numai la negru – fără asigurare socială: 35 de euro pentru un bucătar care lucrează 10 ore pe zi; în plus se cer regulat ore suplimentare, dar acestea nu sunt plătite. Efectul? Investiţia de viitor în educaţie se pierde pentru că aceşti oameni nu vor trimite niciun euro înapoi în Grecia.
•    Concedierile masive de funcţionari publici sunt făcute deliberat antisocial. Sunt puşi pe liber mai ales oameni care mai au doar câteva luni sau ani până la pensionare şi care sunt pensionaţi mai devreme, cu 60% din pensia regulamentară. O întrebare arde: Unde au rămas banii pompaţi în deceniile trecute? În orice caz nu  la populaţie în ansamblu. Poporul grec nu este refractar la economisire şi austeritate, ci pur şi simplu nu mai poate. Toate câştigurile ultimelor decenii legate de protecţia salariaţilor au fost pulverizate. Astfel, s-a deschis larg uşa exploatării care reprezintă pentru micile firme deja o condiţie vitală pentru supravieţuire. 
În acest context, dacă auzi că troica UE cinează cu politicienii greci, cu 300 de euro de tacâm, se pune întrebarea când va exploda oala necontrolat. Ce se întâmplă în şi cu Grecia ar trebui să fie o avertizare serioasă pentru toată Europa. Un partid care a făcut din austeritatea rezonabilă  programul său electoral nu ar fi fost ales niciodată. Ar fi necesar să ne ocupăm de reducerea datoriilor atâta vreme cât mai sunt cât de cât suportabile şi nu sunt legate de genocidul financiar.

Vasilescu de la BNR, sluga umila a stapanilor externi

Romania, doar o colonie de exploatat de la marginea Imperiului, cu resurse ce ni le vindem pe nimic (vezi mai nou Rosia Montana si lobbyul agresiv al presedintelui pt un off-shore RMCG dubios), politiceni corupti si vanduti, mana de lucru ieftina, deci toate coordonatele pt practica asasinatului economic asupa tarii, care de altfel se practica de 21 ani.
Aseara, la Antena3.

Invitat dl. Golban, cel care a descoperit la BIS hartiile ce demonstreaza ca Germania ne datoreaza 19 mld de euro de pe la 1920, iar Vasilescu de la BNR, ca o umila sluga a stapanilor externi, era lamentabil, mincinos si evaziv in declaratii, o dadea cotita ca ei nu au nici o abilitate prin lege sa intreprinda masuri, apoi ca de fapt ei la BNR ar mai avea ceva hartii care arata ca nemtii nu mai au datorii, dar nu putea specifica nimic concret, comportamentul lui era pur si simplu penibil, tipic pt un "comprador", tradator de tara, ...si astia ne reprezinta la BNR.
Apoi, din dorinta de a-i inchide gura lui Golban, a replicat ca cei doi parlamentari germani care au interpelat in Bundestag sa ceara lamuriri guvernului lor pe tema asta, nu sunt relevanti (si in remarca asta a mintit, caci Golban i-a spus ca de fapt 12 % din numarul de parlamentari germani a cerut lamuriri guvernului lor, nu doar doi).
Vasilescu era deranjat de faptul ca deja se cam face tam-tam pe tema asta, si stanjenit ca chiar parlamentarii germani au ridicat problema in parlamentul lor, incerca sa minimalizeze subiectul.
Dar culmea absurdului a fost atinsa cand Vasilescu, in prostia lui,a spus ceva de genul ca nemtii trebuie sa aduca dovezi ca ne sunt datori, de parca nu romanii trebuie sa ceara si sa dovedeasca, prezentand acte..
cand va aparea in arhiva emisiunea pe net la antena 3, o voi posta pt vizionare.


P.S. Din nou, remarcabil comportamentul din cadrul emisiunii al lui Ilier Serbanescu, un adevarat patriot, si un tip ce are o viziune de ansamblu asupra contextului economic global.

vineri, 23 septembrie 2011

Fumand canabis de 75 ani

Are 98 ani, si fumeaza "iarba" din 1936.
„Am început să fumez în 1936“, declară cu mândrie veteranul consumator de substanţe halucinogene „verzi“.
Soţia sa spune că nu se opreşte din fumat decât atunci când face duş.
„Fumează chiar şi când face baie în cadă“, întăreşte femeia, care mărturiseşte că şi ea a deprins obiceiul soţului.
Cei doi se înţeleg de minune chiar şi atunci când sunt înconjuraţi de fum.

Get Adobe Flash player



sursa

marți, 20 septembrie 2011

Democratia americana cenzurata

In USA, daca nu esti "corect politic" si nu te integrezi in limbajul de lemn al "corectitudinii politice", ti se pun bete in roate si esti blocat mediatic.
Un sondaj de opinie a fost anulat pe motiv ca erau prea multe voturi pt neconventionalul si militantul anti - Federeal Reserve, Sen. Ron Paul

The San Francisco Straw Poll was canceled tonight because there were too many Ron Paul supports


sursa

luni, 19 septembrie 2011

Distrugerea Fagarasului

Inadmisibil ce se intampla si in Fagaras!

Distrugerea raurilor din Fagaras
 

Scene reale din "eliberarea" Libiei

Iata cum se desfasoara "eliberarea" Libiei de catre "rebelii" mercenari africani:  intra in casele oamenilor si impusca oameni nevinovati.

duminică, 18 septembrie 2011

Porneste si in America?

Manifestatie azi pe Wall Street impotriva bancherilor care au provocat actuala criza, si care nu doar ca nu infunda puscariile, dar joaca mai departe la ruleta vietile oamenilor, fara a fi deranjati.


Oare unde este democratie si unde este dictatura? Pana si in Egipt populatia a ocupat Piata Tahrir si a dat jos regimul lui Mubarak; in New York nici nu au fost lasati de politie sa se apropie de Wall Street. Poltia a blocat accesul manifestantilor la intrarea in Wall Street.
Postarile pe Tweeter si Facebook au fost blocate, mass-media a impus un embargo total asupra chemarilor la meeting si despre aceasta manifestatie.




Iata si amploare evenimentului, de care televiziunile nu au zis nimic:

duminică, 11 septembrie 2011

Pacatul originar


Pentru prima oara am sentimentul ca suntem pe drumul cel bun. Pareri de genul “e greu sa gasesti teren la tara in Romania,” chiar daca vin din experienta celor ce au mai cautat, nu mai ma descurajeaza.
De-a lungul intregii saptamani am vizitat mai multe sate. In unele, nici macar nu ne-am oprit sa intrebam. Dar in altele, de exemplu in Cristesti, judetul Alba, as fi ramas pentru totdeauna.
Cristesti, ca multe alte sate din Tara Motilor, e un sat rasfirat, cu case putine, presarate printre coline. E aproape de Rosia Montana, dar nu chiar atat de aproape ca sa intre in obiectivul celor de la RMGC. Suficient de aproape insa, ca umbra Rosiei Montane sa se rasfranga si asupra lui, imprastiind mirajul platilor mari si otrava zvonurilor.
Locuitorii sunt oameni simpli. Impotmoliti in saracie, penduland intre frustrarile zilei de azi si nostalgia “traiului bun” de pe vremea lui Ceausescu, sunt incapabili sa vada si sa aprecieze ceea ce au.
Aerul curat, frumusetea locurilor, cerul atat de plin de stele cun nu-l poti vedea niciodata in oras, astea deja s-au pierdut in fundal. Nu le mai vad. Ei isi doresc drumuri bune, case mari si masini de fala.
“La tara e greu… trebuie sa ai grija de animale, sa le hranesti, sa cosesti, sa le cari apa, sa le mulgi… ai tot timpul de lucru… La oras e mai usor: lucrezi opt ore pe zi (ca si cum te-ai teleporta pana la locul de munca) si gata, te bagi in apartament (ce sinistru suna) si nu mai ai nimic de facut.” Cam asa arata descrierea idilica a vietii la oras, descrisa de o femeie din Cristesti.
Colindand prin sat, am dat peste un loc de care m-am indragostit: o casa mica, cu “avere” de doua hectare si ceva chiar in jurul casei, plus inca alte cateva hectare mai aparte. Chiar langa casa, trei brazi falnici strajuiau un mic izvor, amenajat cu cine stie cate zeci de ani in urma… avand alaturi o cruce de fier si o bancuta mica de lemn. Apa care se prelingea din izvor isi croia drum printre ierburi inspre o mica vale, locul perfect pentru un iaz natural, a la Sepp Holzer.
Am baut apa din izvor, ne-am umplut sticla si am stat pe bancuta. Proprietarul acelui loc mirific, ne-au spus oamenii locului, e plecat in strainatate…
M-am uitat la minunatiile din jur, pana mi s-a umplut sufletul de frumos si de jale. Ce destin ne mana pe noi, romanii sa intoarcem spatele acestor comori si sa ne cautam alt rost prin tari straine?
Cum sa fac sa le trasmit oamenilor acest adevar atat de simplu si evident:
A trai este mai bine decat sa supravietuiesti!
Privind la satul aproape pustiu, m-am gandit la ceva citit recent, definitia pacatului data de Eckhart Tolle.
“Conform invataturilor crestine, starea colectiva normala a umanitatii este cea de “pacat originar.” Cuvantul pacat a fost foarte gresit inteles si interpretat. In traducere literala din greaca veche, in care a fost scris Noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei umane. Inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi si a provoca suferinta.”
Am avut un sentimet puternic de ratare a esentialului. Pacat, oameni buni, pacat!
Oricum, posibilitatea de a cumpara teren aci exista. Nu vreau sa atarn doar de un singur loc, oricat de mult mi-a placut. Stiu sigur ca voi iubi orice loc in care ma voi stabili. Pana atunci ma bucur de calatorie, stau de vorba cu oamenii si incerc sa le trasmit macar o parte din viziunea si ideile mele. Celor care ma asculta, vreau sa le tramsit macar atat: e timpul sa cautati o cale prin care banii sa vina la voi, nu sa va imprastiati voi dupa bani in toate colturile lumii. Si, slava Domnului, exista destule moduri.
Visatoare? Poate…
Dar stiu un lucru:
“Those crazy people who believed they will change the world – they actually changed it!”

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Marea amenintare pentru civilizatia occidentala

Cosbuc

Flămand si gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cat ai vrut,
Si m-ai scuipat si m-ai bătut
Si caine eu ti-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vant,
De ai cu iadul legămant
Să-ti fim toti caini, loveste-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Si ham de cai, si jug de boi
Dar vrem pămant!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băietii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Injuri ce-avem noi drag si sfant:
Nici milă n-ai, nici crezămant!
Flămanzi copiii-n drum ne mor
Si ne sfarsim de mila lor
Dar toate le-am trăi usor
De-ar fi pămant!

De-avem un cimitir in sat
Ni-l faceti lan, noi, boi in jug.
Si-n urma lacomului plug
Ies oase si-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-ati scos
Din case goi, in ger si-n vant,
Ne-ati scos si mortii din mormant;
O, pentru morti si-al lor prinos
Noi vrem pămant!

Si-am vrea si noi, si noi să stim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-si vor bate-ai vostri joc
De noi, dacă murim.
Orfani si cei ce dragi ne sant
De-ar vrea să plangă pe-un mormant,
Ei n-or sti-n care sant zăcem,
Căci nici pentr-un mormant n-avem
Pămant si noi crestini suntem!
Si vrem pămant!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e in mani la voi;
Avem un suflet incă-n noi
Si parcă l-ati uitat!
Ati pus cu totii jurămant
Să n-avem drepturi si cuvant;
Bătăi si chinuri, cand tipăm,
Obezi si lant cand ne miscăm,
Si plumb cand istoviti strigăm
Că vrem pămant!

Voi ce-aveti ingropat aici?
Voi grau? Dar noi strămosi si tati
Noi mame si surori si frati!
In lături, venetici!
Pămantul nostru-i scump si sfant,
Că el ni-e leagăn si mormant;
Cu sange cald l-am apărat,
Si cate ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat
Noi vrem pămant!

N-avem puteri si chip de-acum
Să mai trăim cersind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpani luati din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfant,
Să vrem noi sange, nu pămant!
Cand nu vom mai putea răbda,
Cand foamea ne va răscula,
Hristosi să fiti, nu veti scăpa
Nici in mormant!

miercuri, 7 septembrie 2011

Barack Obama- candidatul manciurian?

 
                                   

In fotografii se observa urmele unor interventii chirurgicale la creier, in partea occipitala; se observa cu usurinta cum craniul a fost desfacut, "decopertat".

Se inmultesc semnele de intrebare depsre acest tip, aparut de nicaieri, si ne readucem aminte de povestea nelamurita nici acum, a certificatului de nastere falsificat, acesta fiind cel mai notoriu elemnt nelamurit, alaturi de altele cum ar fi studiile sale, multiplele SSN-uri (numere sociale de asigurare), lipsa oricaror date despre el si cv-ul lui pana la varsta adulta, etc.

joi, 1 septembrie 2011

Referendum pentru Rosia Montana



De ce sa lasam decizia in mainile politicienilor si "dezbaterea publica" in seama analistilor si jurnalistilor mituiti ?
Vrem referendum la nivel national !




Intrebari propuse:


1. Sunteti de acord cu exploatarea de la Rosia Montana?
2. Sunteti de acord ca exploatarea sa fie realizata exclusiv de statul roman, fara asociati straini?



Pentru referendum : 


- Art. 90 din Constitutia Romaniei prevede: "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. "

- Art. 74 (1) din Constitutie:  "Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. "



referendum Rosia Montana

Filmul intalnirii lui Basescu cu localnicii din Rosia Montana

Clipul este postat de corporatistii de la RMCG.
Presedintele incearca sa dezinformeze : de ex ca aurul din rezerva BNR s-a vandut dupa '89 pentru plata salariilor si pensiilor.(SIC !) ramai stupefiat cand auzi asemena aberatii, care de altfel au fost contrazise imediat de cei in cunostinta de cauza, inclusiv de cei de la BNR.
Mai ieri declara ca aurul va de la Rosia va ajunge la BNR, afirmatia fiind demontata in aceeasi zi, inclusiv de cei de la BNR. Un sir nesfarsit de minciuni si dezinformari.
Pe mine ma intereseaza insa poluarea crunta, dezastrul ca va fi lasat in urma exploatarii, in cazul ca s-ar exploata aurul cu cianuri. Si pentru asta nu voi fi de acord niciodata cu aceasta crima.
Basescu a iesit la atac de vreo doua saptamani, facand un lobby agresiv pt corporatistii off-shore de la RMCG, sfidand orice urma de respect pentru protejarea oamenilor ce traiesc acolo si pe care pretinde sa ii reprezinte, avand un dezinteres total pentru distrugerea ecologica a Muntilor Apuseni, pentru distrugerea unor galerii si situri arheologice vechi de mii de ani, sfidand interesul public.
Ca sa nu mai vorbim de contractul foarter pagubos pt statul roman din punct de vedere economic, un contract de tip colonial, gen Sierra leone sau Tanzania.
Recunosc ca am votat  cu Basescu pentru presedinte, dar m-a pierdut de mult ca sustinator.
S-a dovedit de mult a fi doar un alt politician marunt de tip dambovitean, care a venit la putere doar pentru a-si face plinul, in dispret total fata de tara si oameni.