Lui Chomsky, un anarho-sindicalist şi militant neobosit de stânga, al cărei crez a fost expus strălucit în cartea Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media (1988), i s-a dedicat filmul Noam Chomsky - Rebel Without A Pause, un postludiu revelator al farsei morbide organizate de americani în septembrie 2001 şi un preludiu uimitor de lucid şi vizionar al crimelor ce urmau a fi iniţiate începând cu luna martie, sub umbrela cinică a denumirii "Iraqi Freedom", de coaliţia sinistră condusă de tandemul Bush-Blair.
Filmul este caracterizat de revelarea avidităţii oamenilor pentru analize alternative ale geopoliticii şi puterii, diferite de cele oferite de obedienta mass media, reamintind cenzura la care a fost supus Chomsky, dar declarând onest că "presiunea asupra mass media are efect", fiindcă dezvoltarea fără precedent a industriei de propagandă, începând cu primul război mondial, a condus la subordonarea acesteia prin reclamă şi concentrarea capitalului, conducând implicit la modelarea aberantă a opiniei publice, prin procesul numit "fabricarea consimţământului".
Nu mai avem foarte multe scuze la dispoziţie, care să ne mai justifice inerţia intelectuală sau incapacitatea de a ne menţine o poziţie verticală, prin informare corectă, fiindcă şansele unei eventuale rezistenţe au crescut simţitor, o dată cu evoluţia internetului şi a comunicaţiilor electronice, dacă vom reuşi să conştientizăm că:
Chomsky este unul dintre cei ce se opun fervent "războiului global contra drogurilor" al SUA, susţinând că limbajul oficial folosit este unul înşelător, mai ales atunci când se referă la "războiul contra anumitor droguri".
Într-un interviu din 1999, argumenta că atât timp cât plante ca tutunul sunt ignorate complet în declaraţiile guvernamentale, alte plante precum canabisul sunt atacate, fiindcă nu oferă perspectiva unor profituri statale sau corporatiste, întreaga atitudine oficială fiind de fapt o metodă de control a populaţiei sărace.
"Politica internă antidrog a SUA îşi ignoră propriile obiective, iar politicienii sunt perfect conştienţi de acest fapt. Dar dacă nu este vorba de reducerea abuzului de astfel de substanţe, atunci despre ce este vorba ? Reiese cât se poate de clar, atât din acţiunile curente, cât şi din înregistrările istorice, că există tendinţa de a criminaliza anumite substanţe, atunci când pot fi asociate unor aşa-zise clase sociale periculoase, scopul final fiind generarea de tehnici de control social."
În ceea ce priveşte aşa-zisa ucidere a lui Osama Bin Laden, Chomsky consideră că Statele Unite au acţionat în mod necorespunzător, declarând:
"Ne-am putea întreba cum am fi reacţionat, în cazul în care trupele de comando irakiene ar fi aterizat acasă la George W. Bush, asasinându-l şi aruncându-i trupul în Oceanul Atlantic. Fără dubiu, crimele sale le depăşesc cu mult pe cele ale lui Bin Laden, iar el nu este doar un "suspect", ci fără îndoială este cel care a dat ordinele pentru a comite 'suprema crimă internaţională, ce diferă de celelalte crime de război, doar prin faptul că include în sine acumularea răului în plenitudinea sa' (citând Tribunalul de la Nuremberg), pentru care au fost spânzuraţi criminalii nazişti: sute de mii de morţi, milioane de refugiaţi, distrugerea unei mari părţi a ţării, amarul conflict sectar ce s-a răspândit în tot restul regiunii."
În privinţa lui John F. Kennedy, întotdeauna m-a deranjat contrastul evident dintre iresponsabilitatea confruntării cu Nikita Hruşciov, care a condus la "criza rachetelor cubaneze", din octombrie-noiembrie 1962 şi aura romantică de opozant al războiului din Vietnam.
O dată demontat mitul de pacifist - care se pare că a fost clădit ulterior, pentru a-i consolida imaginea de martir - prin negarea intenţiei sale de a ieşi din Vietnam, actele sale din toamna lui 1962 se prezintă în cu totul altă lumină, ce corespunde unor idei stupide ca doctrina Monroe sau, mai nou, "doctrina distrugerii mutuale asigurate" sau "a interdicţiei nucleare", ce caracterizează mult mai bine hegemonismul tembel american, salvarea întregii lumi datorându-se tăriei de caracter a unui ofiţer sovietic, Vasili Alexandrovici Arhipov, secundul submarinului B-59, care şi-a păstrat cumpătul, deşi erau atacaţi cu grenade antisubmarin lansate de distrugătoarele americane din escadra ce impunea blocada, refuzând să lanseze rachetele nucleare la ordinul comandantului său, căpitanul Valentin Grigorievici Savitsky.
Fără a-şi nega vreodată originile evreieşti, Chomsky nu a ezitat să critice guvernul israelian şi suporterii săi americani, datorită tratamentului inuman aplicat populaţiei palestiniene, argumentând:
"Suporterii Israelului sunt, în realitate, suporterii degenerării sale morale şi, probabil, ai distrugerii sale finale... fiindcă opţiunea Israeliană a expansiunii în detrimentul securităţii, ar putea foarte bine conduce exact la această consecinţă."
Chomsky a fost în dezacord şi cu crearea unui stat exclusiv israelit, spunând:
"Nu cred că statul israelit sau creştin sunt concepte potrivite. La fel de mult aş obiecta şi la transformarea SUA în stat exclusiv creştin."
Poziţia sa fermă şi cinstită nu a scăpat neobservată, desigur.
În data de 16 mai 2010, a fost reţinut de autorităţile israeliene şi i s-a refuzat intrarea în West Bank, via Iordania, purtătorul de cuvânt al guvernului declarând, mincinos, că întreg incidentul s-a datorat unui ofiţer de la frontieră, care şi-a depăşit atribuţiile, în timp ce Noam Chomsky a declarat că oficialul Ministerului de Interne care l-a interogat, primea instrucţiuni direct de la superiorii săi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu