marți, 1 februarie 2011

Codex Alimentarius va face primele victime de la 1 aprilie


Directiva UE referitor la produsele naturiste este pe cale sa iste un imens scandal. Cum se stie, incepând cu data de 1 aprilie 2011, toate plantele medicinale şi tratamentele homeopate vor fi interzise în UE, dacă nu vor fi însoţite de certificate speciale de autorizare, atât de scumpe, în opinia farmaciştilor, încât obţinerea lor ar fi practic imposibilă. In caz de neconformare, exista pericolul actionarii in judecata de catre orice concern farmaceutic interesat. Codex Alimentarius face astfel primele victime in randul celor ce gaseau ameliorare in medicatia traditionala.
Procesul de productie trebuie sa se conformeze normelor similare din industria de sinteza, iar certificarea duce costa 100.000 de euro, pentru fiecare component. Un supliment alimentar care contine cinci compusi naturali va fi omologat cu aproximativ jumatate de milion de euro. După intrarea în vigoare a Directivei Europene privind Medicamentele Tradiţionale din Plante (THMPD), cele mai multe dintre produsele care acum se găsesc la Plafar, drogherii sau care se vând sub formă de suplimente alimentare vor trebui reomologate, chiar dacă sunt folosite în siguranţă, iar plantele din compoziţie au girul timpului.
Pentru ca apicarea directa a normei din Codex ar fi starnit ample reactii negative, mai intai a fost pregatit terenul cu produsele etnobotanice, din ce in ce mai vandute in randul tinerilor. Guvernele tarilor membre au lasat libere aceste plante pentru ca, dupa ce s-au inregistrat primele victime datorate noilor droguri, lumea sa accepte mai usor interzicerea tuturor plantelor medicinale de catre UE.
Este, in fapt, prima lovitura pe care o da controversatul Codex Alimentarius, care prevede in acest fel normele de aplicare pentru suplimente. Codexul a intrat in vigoare de la 1 inauarie 2010. Potrivit noii legi, plantele vor fi considerate droguri pentru că se vând în forma naturală, fără a fi prelucrate. Înregistrarea lor în vederea comercializării va presupune teste costisitoare, de peste 100.000 de euro pentru fiecare compus natural. Este greu de crezut că producătorii vor avea o asemenea forţă financiara, iar produsele naturiste vor dispărea, practic, de pe piata, producatorii fiind nevoiti sa inchida liniile de productie.

Niciun comentariu: