vineri, 21 ianuarie 2011

Cocaine Nation



Cât de mult a influenţat pulberea albă cultura americană nu mai e demult un secret. Însă, în realitate, efectele se reverberează în întreaga societate pe termen lung, în plus devenind şi "marfă de export"…
Tom Feiling face această analiză halucinantă în cartea sa "How the White Trade Took over the World" (www.nytimes.com) şi nu se sfieşte să tragă toate concluziile de rigoare. Scena-clişeu din filme în care se trage pe nară cu ajutorul unei bancnote de 100 $ făcută sul nu e doar o metaforă cinematografică.
Ar fi vorba de aproximativ 1 trilion de dolari arşi astfel de la începutul campaniei moderne anti-drog! Războiul acesta a fost, practic, pornit de Richard Nixon în anii '70, rezultatul fiind o cheltuială imensă şi transformarea Americii în - teoretic - cea mai ermetică dintre ţările lumii, mai degrabă o superînchisoare (autorul recenziei, Richard Perkinson, a scris, la rândul său, volumul "The Rise of America's Prison Empire"). O închisoare precum cea din Washington DC, unde nu funcţionează doar Congresul. Gard în gard cu Cimitirul Congresului (iarăşi, nici o metaforă!), se află un penitenciar cu 18.000 deţinuţi, 89% de culoare, mai toţi închişi pentru delicte care au legătură cu drogurile. Cu un preşedinte de culoare, unul care chiar recunoaşte că, în tinereţe, a testat cocaina, se vor schimba, oare, nişte lucruri?!?

Tom Feiling este, la origine, regizor de filme documentare, din spiţa lui Michael Moore. Cartea sa - publicată în Marea Britanie sub titlul …"The Candy Machine" - pleacă, cronologic, de la extragerea puternicului alcaloid din frunzele de coca undeva prin secolul XIX. Substanţa era atât de înzestrată cu calităţi, încât, la începuturi, o companie farmaceutică o promova astfel: "Face din laşi nişte oameni curajoşi!". Panaceu medical, substanţa a devenit bun de larg consum o dată cu inventarea băuturii numite Coca Cola, ale cărei culori din logo - roşu şi alb - trimit direct la steagul statului Peru, de unde se aduceau frunzele de coca. Totuşi, un secol şi ceva, consumul de cocaină a fost unul sporadic, fără proporţii de masă. Abia la începutul anilor '70, artiştii de la Hollywood dar şi, deopotrivă, bancherii de pe Wall Street au ridicat-o la rangul de "şampanie a drogurilor", declanşând o modă extrem de persuasivă. Ceea ce, în cazul elitelor, părea să nu producă fenomene de criminalitate a avut efecte devastatoare când a fost generalizat la nivelul maselor, atunci când s-a inventat "crack" - cocaina ieftină, pentru popr. Din acel moment, nimeni nu a mai putut stăpâni cocaina! În contrapartidă, s-a declanşat războiul de eliberare a Americii de sub tirania drogurilor, consecinţa fiind, până la urmă, o naţiune şi mai înfeudată substanţelor psihedelice. De fapt, mai mult decât o naţiune, întrucât conflictul a fost exportat în America de Sud, de acolo de unde vine coca: Peru, Bolivia şi, în special, Columbia. Cele 5 miliarde cheltuite de americani în Columbia pentru stârpirea cartelurilor drogurilor nu au făcut decât să întărească, paradoxal, poziţia cocainei. Banii au fost cheltuiţi de pomană…
Tom Feiling nu sugerează soluţii sau o face numai cu jumătate de gură. Nu războiul împotriva cocainei ar fi soluţia, ci o nouă filosofie de abordare a fenomenului. Nu doar reprimare oarbă, ci asumare a unei realităţi. Doar că, în genere, clasa politică are, întotdeauna, oarece probleme în a înţelege realitatea!
sursa

Niciun comentariu: