duminică, 8 august 2010

Sensul vietii

Există un gol în tine pe care trebuie sa-l umpli, realizându-te. Te naşti cu acest gol şi datoria ta e să scapi de el. Nu te gândi că noi ştergem ceva din tine, în primii ani din viaţă, pentru a crea acest gol. Te avertizăm doar că el există şi că tu nu poţi să-ţi aminteşti cauzele existenţei sale. Ce înseamnă să te realizezi? Înseamnă să respecţi singura schemă posibilă, pentru a scăpa de chinul interior cauzat de golul misterios. Sensul tău în viaţă este realizarea. Realizarea ta te va împlini, îţi promitem, te va transforma şi vei fi fericit. Fă ce-ţi spunem, e singura cale acceptată de noi, altă cale aleasă de tine arbitrar te va însingura. Pustiul din tine va creşte. Vei sfârşi părăsit de toţi cei care au ales să respecte sfaturile noastre

Eşti obligat să te naşti neîntrebat!
Cum poţi să te naşti întrebat? Exista, pe vremuri, un obicei penibil în care părinţii în timp ce se împerecheau îl întrebau pe viitorul copil dacă vrea să se nască. Se zice că primeau răspuns noaptea, în vis, de la el. Astfel, dacă accepta, cei doi urmau să aibă un copil născut din voinţa sa şi nu din cea a părinţilor. Dacă refuza, nu exista sarcină. Oamenii, pe vremuri, spuneau că nu dădeau greş niciodată întrebând şi primind răspuns. Mai spuneau ei că e mai bine să ceri încuvinţarea copilului înainte să se nască, decât să te urască toată viaţa pentru că l-ai făcut împotriva voinţei lui…
La noi e altfel!
Noi te creăm pentru că aşa vrem noi, cu intenţia de a face parte din noi mai târziu. Câţiva ani se vor ocupa de tine oamenii noştrii, părinţii tăi, vei fi înconjurat de dragoste şi blândeţe. Vei creşte în puf şi vei avea un viitor strălucitor.
Încă de mic te îngrădim, pentru ca tu să asimilezi informaţiile generale despre viitorul tău mod de a fi. Pentru ca trecerea de la fiinţa pură şi ineficientă social la fiinţa perfectă, din punctul nostru de vedere, să se facă treptat-treptat, astfel încât tu să nici nu bagi de seamă, să ai impresia, o dată ajuns desăvârşit, că aşa ai fost dintotdeauna, să nu ai nici cea mai mică bănuială că ai avut şi o altfel de existenţă. Îţi spunem poveşti despre noi, ca tu să ai de unde învăţa, te avertizăm atunci când calci strâmb, ca să calci drept, ca noi, te învăluim cu dragoste, ca să stii să iubeşti ca noi, îţi facem un program strict ca să deprinzi programările viitoare. Când vei ieşi din mâinile noastre vei fi o frumuseţe de om. Pe tabla ştearsă a minţii tale de nou născut se va cunoaşte că noi ne-am aruncat sămânţa. Vei fi rodul nostru cel mai de preţ. Drumul tău spre realizare va începe, de atunci, cu adevărat.




Eşti obligat să mergi la scoală, pentru a fi modelat şi mai cu măiestrie de profesioniştii noştrii instruiţi înadins pentru binele tău.
Trebuie să înţelegi încă de pe acum că şcoala este unul dintre cei mai importanţi paşi către realizarea ta, în drum spre umplerea golului cu care te-ai născut. Noi nu putem să facem mai mult în afară de a-ţi oferi un gol şi a te învăţa ce trebuie să faci pentru a scăpa de el. La şcoală profesioniştii noştrii te vor învăţa să scrii, ca să poţi scrie ca noi; înţelegi deci că tu vei da mai departe, generaţiilor viitoare, învăţăturile noastre. La şcoală vei învăţa să citeşti, ca să poţi citi ce au scris cei mai iluştrii dintre predecesorii tăi. La şcoală va începe viaţa ta socială, va trebui să te integrezi după regulile pe care le vei învăţa la momentul potrivit. Vei face parte din mulţime şi vei învăţa să fii orb la alte păreri decât cele general acceptate de noi. De ce? Pentru că aşa e mai bine. Noi ştim ce este bine. Numai noi. Şi tu nu trebuie să pui multe întrebări, pentru că vei fi ridiculizat de profesori sau de întreaga mini-societate din clasă, de colegii tăi cu care te joci, în primii ani, şi cu care vei construi în viitor lumea căreia noi i-am pus bazele. Sper că realizezi importanţa misiunii tale. Îndeplinindu-ţi misiunea vei scăpa de golul care altfel de va chinui în fiecare secundă. Va exista tot timpul în tine o vinovăţie enervantă, aparent fără cauză, atunci când te vei opune planului nostru.Îi vei căuta pe degeaba rădăcinile. Nu-ţi vor fi accesibile. Te vei simţi vinovat şi nu vei ştii de ce, în acelaşi timp, vei mai simţi că meriţi din plin vinovăţia.
După ce vei termina anii de şcoală, te vom obliga să munceşti.
Munca te va ajuta să îţi pui bazele unui viitor personal, să te descurci pe cont propriu, respectând regulile noastre. Munca îţi va ocupa cea mai mare parte a timpului. Vei fi de acord cu asta, pentru a avea ce să mănânci. Munca va fi punerea în practică a tuturor cunoştinţelor asimilate în timpul şcolii. O să-ţi placă iluzia că viaţa ta are o continuitate. Iluzia avansării personale îţi va fi motivaţia principală ca să tragi şi mai tare la jugul societăţii. Mintea ţi se va modela în fiecare zi tot mai mult după sistemul creat de geniul nostru inegalabil. Fiind captiv, te vei împrieteni cu răpitorul, îl vei îndrăgi, nu vei mai dori să pleci de lângă el. Viaţa fără a munci pentru noi ţi se va părea searbădă, de netrăit. Te va măcina gândul că eşti ineficient. Lumea din jurul tău te va presa cu apropouri legate de situaţia ta deplorabilă, fără un loc în care să munceşti pentru noi. Vei avea insomnii şi te vei duce la psiholog, chiar dacă vei lucra, chiar dacă nu. Dar nu uita, e mai bine, din punctul nostru de vedere, să munceşti pentru noi. Te vom răsplăti dacă vei face aşa. Dacă n-o vei face, nu te va răsplăti nimeni cu nimic. Doctorul tău îţi va recomanda antidepresive şi somnifere, care mai devreme sau mai târziu îţi vor provoca dependenţă. Te vei obişnui aşa de mult cu ele încât vei uita că ai trăit vreodată şi fără ele. Muncind îţi vei deschide drumul către un alt mare pas, întru realizarea ta, căsătoria. Dar până acolo va trebui să alegi între a continua să locuieşti cu părinţii şi să existe tot timpul un conflict de generaţii între voi, şi să pleci de acasă, să-ţi închiriezi o cameră, pe undeva, şi să plăteşti pentru dreptul de a sta acolo din salariul oferit de noi, în urma muncii tale sârguincioase. Astfel vei fi prins în plasă şi mai tare de geniul nostru. Dacă nu munceşti, nu stai singur. Dacă vrei să fii independent, va trebui să munceşti pentru noi. Dacă nu stai singur, căsătoria îţi va fi un coşmar. Vei ajunge să îţi urăşti părinţii. Soţia ta îi va urî şi mai mult. Veţi complota împotriva lor, iar ei vor complota împotriva voastră. Vă veţi certa zi de zi şi veţi fi stresaţi şi frustraţi. Va trebui să le suportaţi tabieturile, să staţi la baie după ei, iar ei vor sta şi mai mult acolo numai şi numai ca să vă arate că fac ce vor în casa lor. Principiul ăsta îl vor extinde cu orice le veţi cere şi vor constata că nu vor. Ceea ce noi nu ne dorim, de aceea te sfătuim să munceşti. Dacă nu munceşti, scad considerabil şansele să te căsătoreşti şi, chiar şi aşa, căsătoria îţi va fi un coşmar dintre cele mai terifiante. Bine înţeles, există posibilitatea să îţi doreşti să îţi câştigi proprii tăi bani, printr-o afacere sau mai ştiu eu ce. Sau ai putea să îţi doreşti să devii un superstar, un lider religios, un patron de multinaţională, un corporatist, un traficant de droguri sau preşedintele unei ţări; pentru noi nu contează şi nu ne deranjază modul acesta de răzvrătire. Ni se pare chiar nostim. Apreciem micii răzvrătiţi ca cei enumeraţi mai sus sau ca alţii, nu contează care, pentru că pentru noi, oricare ar fi ei sau orice ar face, nu reprezintă un pericol, ba, mai mult, ajung să ne respecte regulile mai cu sfinţenie decât alţi mieluşei care muncesc în mod clasic. Muncesc pentru noi şi ei, cu deosebirea că o fac mai subtil. Mai cu… artă. Cum? O să afli la momentul potrivit, dacă vei apuca pe calea lor.
Te vom obliga să te căsătoreşti.
Ca să pricepi mai bine despre ce e vorba. Iată câteva informaţii despre ce înseamnă căsătoria.
Căsătoria este şi ea una dintre cele mai importante obligaţii, deoarece consfinţeşte în scris uniunea dintre două persoane. Uită de căutările idealiste pentru găsirea perechii de viaţă, nu există aşa ceva, singurul lucru care are importanţă este unirea dintre el şi ea. Atât. Restul e poveste. De ce au aşa de mare importanţă actele? Pentru că fără acte nu aveţi drepturi şi nici obligaţii. Instituţia căsătoriei este construită pe un munte de hârtii. Fiecare are importanţa ei. Scopul căsătoriei este siguranţa voastră şi înmulţirea. Dacă nu te vei căsători, vei simţi aceeaşi vinovăţie fără cauză şi comunitatea o să te excludă treptat treptat. Nu prea sunt şanse de scăpare. Familia te va presa să îţi găseşti degrabă perechea şi are foarte mare dreptate atunci când pune preţ pe instituţie mai mult decăt pe pereche. Mai pe înţelesul tău, e mai important să te căsătoreşti decât să-ţi găseşti jumătatea, persoana aceea cu care te simţi în largul tău. Persoana aia nu există, îţi pierzi timpul, căutând-o. Pe când instituţia o poţi găsi oriunde, e palpabilă, nu o iluzie. Aici intră în scenă biserica. Oamenii noştrii de acolo vor executa ritualul, pentru siguranţă. Totul e foarte bine pus la punct pentru fericirea voastră. Pentru a vă înmulţi într-un cadru legal şi foarte bine reglementat, nu haotic, ca nişte primitivi. Noi avem nevoie de urmaşii voştrii, nu voi. Ei sunt ai noştri, nu ai voştri. Noi îi educăm, nu voi. Noi le construim viitorul. Noi îi trimitem la război. Noi îi îmbolnăvim. Noi ne jucăm cu ei, pentru că ei sunt jucăriile noastre. Rolul vostru este doar să-i concepeţi. Din momentul în care văd lumina zilei sunt ai noştrii. E foarte important să înţelegi asta.
Te vom obliga să te înmulţeşti.
După cum spuneam mai sus, eşti obligat să te înmulţeşti. Altfel, eşti impotent. Nu râde. Nu contează ce eşti cu adevărat, contează ce spune lumea despre tine că eşti! Şi lumea e instruită să spună tot ce trebuie ca să te determine să te înmulţeşti. Tu nu exişti, dacă lumea spune că nu exişti, s.a.m.d.. A umple golul e şi o necesitate, dar şi o obligaţie. Înmulţirea este apogeul realizării tale, moment în care, poate, te vei simţi împlinit în totalitate. Va trebui să-ţi creşti copilul după aceleaşi reguli după care ai fost şi tu crescut, cu unele modificări de formă, probabil, în funcţie de schimbările intervenite o dată cu trecerea anilor. În esenţă la fel. Noi îţi spunem cum să-l creşti. Orice pas greşit, va aduce cu sine multă suferinţă copilului. Chiar şi vouă.
Aici este punctul în care îţi dai seama că golul interior cu care te-ai născut încă există, chiar dacă ai îndeplinit cu sfinţenie tot ce ai fost învăţat să faci pentru a-l umple. Eşti derutat. Te simţi înşelat, neîndreptăţit. Depresia pune stăpânire pe tine. Tot ce trebuia să faci pentru ca golul să dispară, ai făcut. Te întrebi dacă ai greşit cu ceva. Noi îţi vom spune că întotdeauna există o greşeală. Omul este imperfect, deci greşeşte. Nu e vina noastră, dacă undeva pe traseu ai greşit. Nu e de datoria noastră să îţi umplem golul, e datoria ta. Nici nu trebuie să te controlăm cu atenţie, orice greşeală, aduce împreună cu ea şi suferinţă. Genial,nu? Îţi vom spune multe minciuni, pentru a-ţi domoli depresia şi a te mai ţine în viaţă, deşi am fi foarte îndreptăţiţi să te lăsăm să îţi îneci creierul în alcool şi să te sinucizi, cu gândul la nedreptate sau greşeală, tu alegi, nu ne mai pasă, nu mai avem nevoie de tine. E momentul în care tu devii inutil pentru noi. Când? La bătrâneţe. Dacă ajungi, bineînţeles. Nu ne deranjează dacă tu alegi să pleci mai repede. Punem pe tine ştampila nebuniei şi gata… caz încheiat.
Ce trebuia într-adevăr să faci pentru a-ţi umple golul? E simplu, nu trebuia să respecţi regulile de mai sus. Altceva, un secret, să nu mai spui la nimeni: noi suntem arhitecţii sensului vieţii tale şi tot noi suntem vidul din tine, am mâncat tot ce era mai frumos din pieptul tău şi am pus în loc obligaţii. Trebuia să refuzi obligaţiile şi astfel scoteai de la noi tot ce ţi-am furat şi-ţi umpleai golul. Mai vrei şi alte explicaţii? Ştiam eu… Te las aici, nu eşti singurul om de pe pământul ăsta…
sursa

Niciun comentariu: